Izoalcani

La denumirea alcanilor ramificaţi (dar şi a celorlaltor clase de compuşi organici) trebuie menţionate şi numele catenelor laterale (ale radicalilor organici ce constituie ramificaţiile).
Radicalii sunt resturi de hidrocarburi din care lipsesc unul sau mai mulţi atomi de hidrogen.
Radicalii saturaţi în care există o singură valenţă liberă (sau nesatisfăcută) la unul dintre atomii de carbon se numesc alchil; aceştia sunt radicali monovalenţi. Denumirea lor se formează prin înlocuirea sufixului -an din alcan, cu –il, semnificând alchil.
Radicalii având două valenţe libere (radicali bivalenţi) se numesc alchilen (când valenţele libere se află la atomi de carbon diferiţi) sau alchiliden (în acest caz ambele valenţe libere aparţin aceluiaşi atom), iar cei cu trei valenţe libere la acelaşi atom de carbon (radicali trivalenţi), se denumesc prin alchilidin (sau alchin, după o denumire mai veche).
De asemenea, mai trebuie precizat faptul că în situaţiile în care valenţa liberă nu se află la atomul de carbon terminal (la unul dintre capetele catenei), trebuie indicat, cu ajutorul unui prefix suplimentar sau printr-o cifră, tipul (primar, secundar sau terţiar) sau poziţia atomului de carbon căruia îi lipseşte valenţa.

De multe ori, pentru radicalii alchil inferiori se folosesc prescurtări: Me (pentru radicalul metil), Et (pentru etil), Pr (propil), iPr (izopropil), Bu (butil), sec-Bu (secundar-butil), t-Bu (terţ-butil) sau, în seria aromatică, Ph (fenil).
Principalele reguli IUPAC ce se aplică la stabilirea denumirii alcanilor cu catenă ramificată sunt următoarele:
1. Se numerotează catena cea mai lungă, aceasta fiind cea care determină numele alcanului.

2. În cazul mai multor posibilităţi de numerotare, conducând însă la catene cu acelaşi număr de atomi de carbon, se consideră drept catenă principală cea care are numărul cel mai mare de ramificaţii.

3. Numerotarea se face începând de la acel capăt al catenei faţă de care substituenţii ocupă poziţiile cu număr cât mai mic. 

4. În cazul în care există mai multe ramificaţii, numerotarea catenei principale se face în aşa fel încât suma poziţiilor ocupate de substituenţi să fie minimă.

5. Odată stabilită catena cea mai lungă şi poziţia corectă a substituenţilor, aceştia sunt menţionaţi în prefix, în ordine alfabetică. 

6. În cazul în care există mai mulţi substituenţi de acelaşi fel, se folosesc prefixele di-, tri-, tetra- etc.; acestea nu se iau în considerare atunci când se stabileşte ordinea alfabetică a substituenţilor.